Explicarea directoarelor binare Linux

În Linux, fișierele binare sunt fișiere executabile care conțin cod compilat care poate fi rulat pe sistem. Aceste fișiere binare, împreună cu alte instrumente de sistem, sunt stocate în directoare specifice din sistemul de fișiere. Înțelegerea acestor directoare este esențială pentru gestionarea software-ului și pentru înțelegerea modului în care sunt structurate comenzile și aplicațiile. Iată o explicație a principalelor directoare binare Linux:

1. /bin (Essential User Binaries)

• Descriere: Directorul /bin conține executabile binare esențiale care sunt necesare pentru ca sistemul să pornească și pentru ca utilizatorul să opereze sistemul în modul utilizator unic. Aceste comenzi sunt utilizate de obicei pentru operațiuni de bază, cum ar fi gestionarea fișierelor, scripturi shell și diagnosticarea sistemului.
• Exemple de comenzi: ls, cp, mv, cat, bash, echo, grep.
• Utilizare: Aceste binare sunt necesare pentru funcționalitatea de bază a sistemului și sunt disponibile chiar și atunci când alte sisteme de fișiere (cum ar fi /usr) nu sunt montate.

Notă: Pe multe sisteme Linux moderne, /bin este o legătură simbolică către /usr/bin, care face parte dintr-o mișcare către o structură mai unificată a sistemului de fișiere.

2. /sbin (Binari de sistem)

• Descriere: Directorul /sbin conține binare de sistem esențiale utilizate pentru sarcinile de administrare a sistemului, cum ar fi configurarea rețelei, gestionarea sistemelor de fișiere și repararea sistemului. Aceste comenzi sunt utilizate în principal de către administratorul sistemului (utilizatorul root).
• Exemple de comenzi: fsck, ifconfig, reboot, shutdown, mkfs, mount.
• Utilizare: Aceste binare sunt esențiale pentru pornirea și repararea sistemului, fiind disponibile chiar dacă sistemul de fișiere /usr nu este montat.

Notă: Ca și /bin, multe sisteme leagă acum /sbin de /usr/sbin.

3. /usr/bin (Binari de utilizator)

• Descriere: Directorul /usr/bin conține majoritatea comenzilor și utilităților standard ale utilizatorului care nu sunt esențiale pentru pornire sau pentru modul utilizator unic. Aceasta include o gamă largă de aplicații și software instalate de utilizator sau de managerul de pachete.
• Exemple de comenzi: vim, nano, git, python, perl, gcc, curl.
• Utilizare: Acest director este locul în care veți găsi majoritatea programelor de linie de comandă la nivel de utilizator. Este adesea cea mai mare colecție de binare de pe sistem.

4. /usr/sbin (Binari de sistem neesențiali)

• Descriere: Directorul /usr/sbin conține binare neesențiale pentru administrarea sistemului. Aceste binare sunt în general destinate utilizării de către administratorul sistemului, dar nu sunt necesare pentru ca sistemul să funcționeze în modul utilizator unic.
• Exemple de comenzi: apache2, nginx, useradd, userdel, iptables.
• Utilizare: Aceste binare sunt utilizate de obicei pentru gestionarea conturilor de utilizator, a serviciilor de rețea și a altor configurații la nivel de sistem. Ele nu sunt necesare pentru sarcinile de bază ale utilizatorului, dar sunt importante pentru întreținerea și administrarea sistemului.

5. /usr/local/bin (Binari de utilizator instalați local)

• Descriere: Directorul /usr/local/bin este utilizat pentru stocarea programelor și scripturilor instalate de utilizator care sunt destinate să fie accesibile la nivelul întregului sistem. De obicei, este utilizat pentru fișierele binare care nu sunt gestionate de managerul de pachete al sistemului.
• Exemple: Scripturi personalizate, software de la terți sau programe compilate și instalate manual (de exemplu, software compilat de dvs. din sursă).
• Utilizare: Acest director este adesea inclus în variabila de mediu PATH a utilizatorului, facilitând rularea comenzilor personalizate sau a aplicațiilor instalate manual.

6. /usr/local/sbin (Binari de sistem instalați local)

• Descriere: Directorul /usr/local/sbin este similar cu /usr/local/bin, dar este destinat pentru binarele de administrare a sistemului instalate manual de utilizator.
• Exemple: Scripturi de administrare personalizate, utilitare administrative sau instrumente de sistem compilate manual.
• Utilizare: Este utilizat de obicei de administratorii de sistem care doresc să păstreze instrumentele instalate manual separate de cele gestionate de managerul de pachete al sistemului.

7. /opt (software opțional sau de la terțe părți)

• Descriere: Directorul /opt este utilizat pentru instalarea de pachete software suplimentare sau de la terți. Software-ul instalat aici este de obicei de sine stătător, cu propriile biblioteci și binare. Fiecare aplicație sau pachet este adesea plasat în propriul său subdirectoriu din /opt.
• Exemple: /opt/google/chrome, /opt/lampp (instalarea XAMPP) sau alte software-uri proprietare.
• Utilizare: Este adesea utilizat pentru software-ul care nu respectă aspectul standard al directoarelor Linux sau atunci când utilizatorul dorește să păstreze anumite aplicații separate de sistemul principal.

8. /lib, /usr/lib, /lib64 și /usr/lib64 (Biblioteci)

• Descriere: Aceste directoare conțin biblioteci partajate necesare binarelor din /bin, /sbin, /usr/bin și /usr/sbin. Bibliotecile furnizează funcții și rutine esențiale care pot fi utilizate de diverse programe.
• Exemple: fișiere .so (obiecte partajate) precum libc.so, libssl.so.
• Utilizare: Bibliotecile stocate în aceste directoare sunt utilizate de aplicații în timpul rulării pentru a furniza funcționalități suplimentare, cum ar fi gestionarea conexiunilor de rețea sau interacțiunea cu hardware-ul.

Notă: Diferența dintre /lib și /usr/lib este în principal istorică. Pe multe sisteme moderne, conținutul din /lib poate fi linkuri simbolice către echivalentele lor din /usr/lib.

Concluzii

Înțelegerea directoarelor binare Linux este crucială pentru gestionarea software-ului, depanarea problemelor și asigurarea că resursele sistemului sunt utilizate în mod corespunzător. Fiecare dintre aceste directoare servește unui scop distinct, ajutând la organizarea comenzilor la nivel de utilizator, a comenzilor la nivel de sistem și a bibliotecilor într-un mod logic. Cu aceste cunoștințe, utilizatorii și administratorii își pot gestiona mai bine mediul Linux și se pot asigura că binarele sunt instalate și rulate din locațiile corespunzătoare.